Time of your Life. Tackle Time Wasters and Use your Energy to Full Effect Benjamin Ball | |
Autorul isi incepe lucrarea cu o serie de intrebari care il ajuta pe cititor sa treaca in revista situatiile si motivele care il fac sa piarda timp. Se arata apoi relatia de echivalenta intre Managementul timpului si Managementul propriei vieti, subliniindu-se faptul ca fiecare persoana trebuie sa isi identifice stilul adecvat propriei structuri in managementul timpului, la care este recomandat sa adere ulterior. Este definita mai apoi procrastinarea si pusa in legatura cu puterea vointei de a renunta la taraganare si amanari inutile, sunt date cateva reguli ce ajuta in ierarhizarea prioritatilor, sunt prezentate pe scurt cateva sisteme de management eficient al timpului. |
The A to Z of Presentations Eric Garner | |
Intr-o maniera absolut ingenioasa, autorul acestui volum despre secretele unei prezentari de succes trece in revista, in ordine alfabetica, factorii care trebuie avuti in vedere in scopul reusitei acestui demers. Lista este lunga, ii amintim pe unii dintre acestia, in afara oricarei ierarhii (chiar daca, in traducere, ordinea alfabetica nu va mai fi respectata): importanta aspectului fizic, tipuri de audienta, increderea in sine, intrebari dificile, rolul gesticulatiei, pozitia mainilor, glumele si rolul lor, importanta zambetului, competente necesare in discursul oral / prezentarile scrise. |
Successful Public Speaking Arina Nikitina | |
Materialul are aceeasi tema ca volumul anterior, cu diferenta ca se refera indeosebi la discursuri care sunt tinute in mediul de afaceri. Autoarea defineste discursul public cu referire la filosofi antici si teoriile lor, pornind de la care defineste trei stiluri majore de discurs public curente in contemporaneitate. Sunt trecute in revista toate elementele pe care trebuie sa le contina un discurs de succes, insistand pe rolul si importanta fiecaruia dintre acestea (introducerea, relatarea unei povesti, tonul vocii, rolul pauzelor, suporturile vizuale). |
Perfect Presentations. How You Can Master the Art of Successful Presenting Andrew Ivey | |
In acest volum sunt dezbatute secretele unei prezentari de succes, cu plecare de la 10 intrebari pe care cel care tine un discurs in public trebuie sa si le puna inainte de evenimentul propriu-zis. Se vorbeste despre importanta unei clare definiri a obiectivelor si a scopului prezentarii, despre interesul auditoriului pentru subiectul prezentat, despre necesitatea constientizarii nevoilor audientei si a contactului permanent cu aceasta, despre respectul fata de public, despre prezentarea PowerPoint, despre organizarea si structurarea continutului, despre controlul tracului etc |
Finding Yourself. Understanding yourself and relating to others Andy Turnbull | |
Autorul trece in revista o serie de aspecte esentiale in procesul de autocunoastere si de cunoastere a celor cu care intram in legatura in toate sferele existentei noastre, inclusiv in cea profesionala, expunand pareri apartinand cercetatorilor din sfera biologiei, psihologiei si a managementului. Se explica motivele care stau la baza actiunilor noastre, relatia pe care o avem cu noi insine, cine credem ca suntem si cine am putea fi de fapt. In partea rezervata relatiilor interumane se vorbeste despre felul in care ne raportam la ceilalti in general (cu accent pe fenomenul de proiectie), despre relatia cu colegii de munca si importanta abilitatilor de comunicare in cadrul activitatii profesionale. |
Effective communication skills MDT Training | |
Volumul pune in evidenta importanta decisiva a abilitatilor de comunicare in aproape tot ceea ce intreprindem. Intr-o prima etapa se defineste comunicarea si abilitatile de comunicare, pentru a se trece ulterior la o prezentare detaliata a procesului in sine si a elementelor care il compun. Sunt trecute in revista stilurile comunicationale, competentele de ascultare activa si o serie de tehnici de redactare. |
Setting Your Vision and Defining Your Goals Shenandoah Chefalo | |
Volumul pleaca de la ideea unei bune cunoasteri de sine in scopul unei stabiliri cat mai adecvate a obiectivelor personale. Se vorbeste despre valorile de baza la care adera persoana si la adecvarea scopurilor la acestea. Sunt propuse de asemenea exercitii practice care il ajuta pe cititor sa isi inteleaga propriile dorinte, felul in care acestea apar si maniera in care acestea pot fi, eventual, reformulate sau adaptate. |
Advanced Communication Skills MDT Training | |
In prima parte a materialului se definesc abilitatile de comunicare avansate, pentru ca mai apoi sa se faca referire la procesul de comunicare in general, elementele constitutive ale acestuia si posibilitati de perfectionare a comunicarii cu ceilalti in diverse contexte. Sunt de asemenea explicate cu exemple concrete aspecte referitoare la felul in care gandim si ne reprezentam lumea, la maniera in care procesam informatia care ne parvine de la ceilalti, la importanta comunicarii in toate contextele vietii noastre. |
Assertiveness. Re-claim your assertive birthright Eric Garner | |
Pornind de la definitii de dictionar ale asertivitatii, volumul continua cu trecerea in revista a originilor acesteia (cu referire la prima copilarie, relatia cu parintii, posibilitati de schimbare ale unor comportamente deficitare). Sunt exemplificate aplicatii ale asertivitatii, contexte in care aceasta se poate manifesta si comportamente care o reflecta: reactia la complimente sau critici, refuzul politicos al unei cereri inadecvate, depasirea timiditatii, acceptarea propriilor erori si asumarea consecintelor, cresterea stimei de sine, exprimarea propriilor sentimente. Sunt abordate de asemenea subiecte cum ar fi: comunicarea asertiva, managementul asertiv, managementul conflictelor, asertivitatea la locul de munca etc. |
Goal Setting for Success Annabelle Beckwith
| |
Volumul prezinta o serie de concluzii la care a ajuns autoarea in urma a mai bine de 10 ani de practica in coaching. Ea explica maniera in care pot fi formulate si eventual redefinite obiectivele, felul in care se construieste si se structureaza un plan de cariera, cultivarea increderii in propriile competente si abilitati, constientizarea punctelor slabe si a posibilitatilor de ameliorare a acestora, mentinerea motivatiei si a dorintei de a fi performant. |
Personal Confidence & Motivation MDT Training | |
Un subcapitol referitor la motivatie si incredere in domeniul afacerilor deschide aceasta lucrare. Se vorbeste mai apoi despre motivatie si incredere in general, cu referire la orientari teoretice care le abordeaza pe fiecare in parte. Sunt abordate de asemenea aspecte referitoare la stima de sine, eficienta personala, increderea in sine, precum si o serie de strategii si metode de perfectionare a acestora. Schimbarea in vederea dobandirii succesului profesional este vazuta ca un proces care presupune disciplina, organizare pe termen lung si scurt, definirea de obiective etc. |
Successful Time Management MDT Training | |
Raspunzand unei nevoi care nu are legatura nici cu varsta, nici cu un domeniu specific de activitate, volumul de fata abordeaza o tema de interes general: managementul timpului. Sunt trecute in revista o serie de abilitati si tehnici utile in ierarhizarea si prioritizarea sarcinilor, felul in care se poate evita pierderea timpului si investirea in activitati nesemnificative, strategii in vederea unei comunicari eficiente. Se vorbeste despre intreruperi, schimbari de ritm in lucru si gestionarea acestora, asumarea de responsabilitati, evitarea amanarilor, stabilirea obiectivelor. |
Towards Excellence ... How to Study-A Guidebook for Students Dr. M. Thirumaleshwar | |
Volumul furnizeaza studentilor o serie de informatii, recomandari si tehnici de urmat in masura sa le usureze studiul si sa le aduca rezultate cat mai bune. Autorul face o prezentare a contextului universitar, cu toate problemele, fricile si provocarile carora studentii trebuie sa le faca fata. Unul din capitole prezinta strategii de control si depasire a stresului cu care inevitabil toti studentii se confrunta. Sunt trecute in revista de asemenea tehnici de acumulare si stocare a informatiilor, tehnici de memorare, strategii de organizare si pregatire a examenelor, recomandari si secrete pe calea obtinerii succesului. |
Effective Discipline. How to manage discipline at work Eric Garner | |
Plecand de la definitia disciplinei in general, autorul se refera ulterior la disciplina si organizarea la locul de munca: de ce este importanta, la ce serveste, cum poate aceasta fi adaptata stilului personal al fiecaruia. Se fac de asemenea referiri la aspecte morale, practice si legale referitoare la piata muncii, la diferente culturale, la adaptare si toleranta la eventuale frustrari, la corectitudine in general si la abaterile de la aceasta, cu consecintele pe care le implica, la consilierea profesionala, ascultarea activa, rezolvarea conflictelor etc. |
33 Steps to Great Presentations David Beckett | |
Cartea sintetizeaza o parte din experienta de mai bine de 20 de ani a autorului in lucrul cu mari companii, pe de o parte, dar si activitatea in cadrul propriei firme de coaching, pe de alta parte. Se explica ce inseamna o prezentare buna, cum trebuie ea pregatita, construita si sustinuta. Se vorbeste despre adaptarea la public si nevoile acestuia, felul in care suportul PowerPoint poate fi util si cum trebuie el sa fie construit (punandu-se accent pe simplitate, claritate, concizie), gestionarea momentelor dificile care pot aparea, autocontrol, incredere in sine, limbajul trupului, contactul vizual cu audienta, felul in care se incheie o prezentare. |
În articolele şi videoclipurile disponibile pe acest blog pot fi găsite sfaturi şi îndrumări pentru lansarea unei afaceri, importanţa specializării într-un domeniu specific, informarea despre piaţa muncii în domeniul vizat atunci când căutăm un loc de muncă, definirea unei strategii pe termen lung şi scurt, relaţia cu banii şi planificarea lor, planificarea unui cash-flow, managementul timpului, secrete şi obiceiuri pentru un manageriat de succes, strategii eficiente de comunicare, stabilirea şi ierarhizarea priorităţilor, etapele unui proces antreprenorial, adaptarea permanentă la realitate şi recalibrarea în funcţie de dinamica acesteia, construirea unei arhitecturi de business corecte, nevoile personale şi ale organizaţiei etc.
Autorul acestui blog, Andy Syekely, are 20 de ani de experienţă ca autor, trainer, speaker şi antreprenor. Articolele de pe blogul său abordează teme diverse, cum ar fi: comunicarea, prosperitatea, dezvoltarea personală, relaţia cu banii, leadership-ul, persuasiunea, rezolvarea conflictelor, construirea unui discurs şi susţinerea lui în faţa unui public, prosperitatea, transformarea personală, educaţia permanentă şi nevoia continuă de formare şi perfecţionare în toate domeniile existenţei. Autorul blogului este promotorul unei atitudini pozitive şi constructive, al autenticităţii, al descoperirii şi al valorificării potenţialului enorm pe care fiecare persoană îl are. Blogul conţine peste 400 de articole şi videoclipuri.
Articolele propuse pe acest site se referă la legătura dintre succes, motivaţie, implicare şi înverşunare; la fixarea obiectivelor şi urmărirea lor cu consecvenţă şi optimism; încrederea în potenţialul personal şi valorificarea acestuia; schimbarea prejudecăţilor şi a tiparelor de gândire deficitare şi demobilizatoare; satisfacţia profesională şi beneficiile finaciare; implicarea în muncă şi autenticitatea; legătura dintre satisfacţia în domeniul profesional şi calitatea vieţii persoanei în general.
Recomandăm acest site mai ales pentru secţiunea Metafora zilei, unde sunt prezentate o serie de citate extrase din discursurile sau operele unor personalităţi de succes (Dalai Lama, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Mahatma Gandhi, Pablo Picasso, John Lennon, Eckhart Tolle, Octavian Paler, Andreea Raducan, Nichita Stanescu), în măsură să provoace la o reflecţie asupra valorilor şi căilor de urmat în viaţă. Site-ul conţine, de asemenea, o serie de articole despre vorbirea în public, dezvoltarea personală, construirea unui brand personal, ascultarea activă şi feed-back-ul eficient, dezvoltarea personală şi profesională etc.
Site-ul oferă sfaturi practice, idei, resurse, principii utile în demersul de dezvoltare personala si obţinerea succesului în plan profesional şi în toate sferele vieţii. Articolele propuse abordează următoarele tematici: managementul timpului, stabilirea obiectivelor, succesul financiar, succesul personal, recunoştinţă, gândurile inconştiente etc.
Dincolo de articolele propriu-zise, este propus un top al celor mai bune 35 de cărţi de dezvoltare personală disponibile în limba română.